Concursul „100 de mărturii despre: credință și unire, prietenie și iubire” desfășurat la Protoieria Iași III

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 20, 2018

Identitatea națională și constituirea  poporului român, împlinită prin Marea Unire de acum o sută de ani, se regăsește în ecoul său din inimile românilor în care vibrează această dorință de refacere a unității, și care își clădesc conștiința unității de neam prin manifestări culturale, artistice și religioase.

Activitățile catehetice cuprinse în proiectul „100 de mărturii despre: credință și unire, prietenie și iubire”, au fost realizate de către Parohia Scobâlțeni în colaborare cu alte instituții zonale, dar și cu un partener din Republica Moldova, evidențiind astfel caracterul unitar al neamului românesc și dorința de reunire. Al doilea proiect, ”Contribuția Bisericii Ortodoxe din Moldova la Marea Unire din 1918”, a fost realizat de către parohiile Lunca Cetățuii 1 și 3, participând un număr de 37 de  copii. În urma jurizării, câștigătorul acestei etape este proiectul Parohiei Scobâlțeni care va reprezenta Protopopiatul Iași 3 în faza eparhială a Concursului Patriarhal „Unirea: libertate și unitate”, ce va avea loc în data de 26 aprilie a.c.

Părintele Bogdan Orzetic de la Parohia Scobâlțeni ne-a relatat următoarele: „Ne-am dorit ca la 100 de ani de la Marea Unire tinerii elevi din comunitatea noastră, alături de părinții și rudele lor, să-și cunoască identitatea istorică și de neam, identitatea creștină, duhovnicească, spirituală, să prindă gustul filantropiei, să relaționeze și să se cunoască între ei, să învețe să se bucure de ceea ce fac împreună pentru ei și semenii lor și să împărtășească și altora experiențele lor din cadrul tuturor activităților. Grupul nostru  omogen, alcătuit din circa 25 de tineri ai parohiei, care se implică și în activitățile extraparohiale, spre exemplu Marșul pentru Viață, ITO Iași, ș.a. își dorește de asemenea să se lanseze și în alte activități, concursuri, festivaluri, căutând să menținem pulsul creștin ortodox românesc”.

Aceste două proiecte catehetice, dar și alte activități din cadrul parohiilor Protopopiatului Iași 3 legate de tematica Marii Uniri, sunt reverberații ale anului 2018 - „Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918”. (pr. Mihăilă Teodor)

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri